I.L. Caragiale, unul dintre cei mai de seama dramaturgi ai literaturii romane, se dovedeste afi si un maestru al schitei prin scrierile publicate in volumul "Momente si schite": "Lantul slabiciunilor", "Vizita", "D-l Goe".
Schita este un text narativ de dimensiuni reduse, avand actiunea limitata la un singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita este, de obicei, mic. Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul actiunii este viu, dinamic, iar amanuntele mentoinate in text sunt putine, dar semnificative.
Schita prezinta un singur episod din viata personajului principal. In schita, cele trei doamne, mam'mare, mamitica si tanti Mita se hotarara sa plece in calatorie la Bucuresti ca o promisiune facuta copilului pentru a nu mai ramane repetent. Damele impreuna cu Goe asteapta dis-de-dimineata trenul accelerat care le duce la Bucuresti. Copilul este impacient si are o atitudine necorespunzatoare fata de mama si bunica sa, pe care le face proaste.
Intr-o zi tanti Mita, mam'mare si mamitica decid sa-l duca pe Goe la Bucuresti, toate avand speranta ca facand asta el nu va mai ramane repetent si anul acesta. Goe tipa la cucuone pe peron, intrebandule de ce nu mai vine odata trenul.
Dar iata, trenul soseste si cucoanele intra in vagon, in timp ce Goe hotaraste sa stea pe culoar impreuna cu ceilalti barbati. Baiatul scoate capul pe fereastra, chiar si dupa ce un alt barbat ii spuse sa nu o faca, si astfel Goe reuseste sa isi piarda palaria in a carei panglica era si biletul sau.
Cand vine controlorul sa vada cine s-a urcat de la ultima statie, observa ca doamnele nu au dat billet si pentru Goe si le spune acest lucru, doamnele refuza insa sa plateasca alt billet pretinzand ca baiatul avea billet, dar a zburat impreuna cu palaria.
Nascut 21 iulie 1821 Bacau Decedat 22 august 1890 Mircesti, judetul Iasi director al teatrului din Iasi impreuna cu C.Negruzzi si M.Kogalniceanu, colaborator la Dacia literara si Foaie stiintifica si literara (Propasirea), redactor si proprietar al Romaniei literare. A luat parte la miscarea revolutionara de la 1848 in Moldova, redactand unul dintre documentele ei programatice (Protestatie in numele Moldovei, a omenirei si a lui Dumnezeu) si a petrecut un an in exil in Franta. Intors in tara ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor, se numara printre devotatii lui Al. I.Cuza, fiind numit deputat si ministru in mai multe randuri. Isi sfarseste viata ca ambasador la Paris. Se stinge din viata la data de 22 august 1890 si este inmormantat la Mircesti. Debuteaza cu nuvela Buchetiera de la Florenta in Dacia literara (1840) Comedia este o specie a genului dramatic in versuri sau in proza kre prezinta intamplari si personaje c starnesc rasul si kre are un final vesel.
Tema operei este critica institutiilor si moravurilor societatii feudale.
Subiectul este comic si critica arivismul micilor boieri rurali, care-si dau aere de nobili.
Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tarlisiua, judetul Bistrita-Nasaud.Este primul dintre cei treisprezece copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai.Studiile le face la Nasaud, scoala militara la Sopron, apoi la academia militara din Budapesta.Liviu Rebreanu incheie epoca literaturii samanatoriste si poporaniste dominata de idilism si compasiune, si deschie un drum nou, in care scriitorul a asimilat si s-a integrat viziunii europene dominante a timpului.
Date despre opera:
Momentele subiectului:
Expozitiunea este partea de inceput in care se prezinta personajul avid Pop, un om in varsta de 40 de ani, un taran care are avere, facuta de tatal lui, care isi dorea sa-l vada avocat dar el nu prea invata de aceea nu a reusit sa termine facultatea.Se insoara cu Elvira avand si un baietel pe nume Titi.El aude la berarie ca s-ar incepe razboiul intre romani si sarbi, fapt care il nelinisteste, deoarece este sublocotenent in rezerva.
Autorul reuseste sa treaca primele patru clase printre premianti, desi lui I se parea ca nu stie nimic si asta in ciuda faptului ca era descult si din aceasta cauza lipsea mult de la scoala iarna, iar tatal sau nu avea bani sa-I dea pentru carti.
Pleca cu tatal sau sa se inscrie la scoala la Campu-Lung, dar e respins la vizita medicala din cauza ochilor.
Se hotarasc sa-si incerce norocul la Scoala de arte si meserii din Mirosi, dar intr-o librarie intalnesc un fals librar, care le promite sa inscrie copilul la o scoala de invatatori din tara, unde or mai fi ramas locuri contra sumei de o mie de lei. Dupa examen, librarul se intoarce de la Bucuresti cu inscrierea la scoala din Abrud. Il ia pe copil la Bucuresti dupa ce ii cere bani de tren tatalui, unde pierd vremea vreo doua saptamani, dupa care pornesc cu trenul spre Abrud. Aici Marin isi ia examenul de bursa cu zece, fiind primul pe lista.
Il au ca invatator pe domnul Georgescu din Balaci. Marin se evidentiaza scriind un eseu de optsprezece pagini despre inventatori, descopera eternitatea naturii, puterea cuvantului, si asculta o poveste neobisnuita scrisa de colegul sau Ion M. Ion.
La marginea unui targ se afla o ulita saraca si necunoscuta , fara nimic care sa o faca placuta ochiului si pustie , menirea ei fiind sa indrume calatorul spre munti.
Linistea ulitei este rareori tulburata de carele cu boi care vin de la tara indepartandu-se spre targ. Nu are un nume de care sa fie mandra si ramane o ulita modeste de mahala care devine martor al vietii locuitorilor din casele ce o alcatuiesc. La venirea pe lume a fratelui mai mic al naratorului l-a asteptat la poarta , desi el nu a stiut asta. L-a insotit apoi in toate etapele devenirii lui ca om , i-a vegheat primele descoperiri , i-a insotit primele drumuri prin casa , i-a facut cunoscuteprimele toamne si primele calatorii cand a putut pasi singur , la inceput in strae de fetita , apoi in haine baietesti vehind sa nu I se-ntample ceva si aducandu-I la Craciun pe dornicul mos , iar la Peste pe blandul Iisus. L-a invatat sa priveasca primavara , sa-nteleaga ca toamna aduce culori si frumuseti noi, sa se bucure de sosirea bunicului si sa treaca peste durerea unei cazaturi.
L-a insotit apoi la scoala si cand si-a facut acolo prieteni s-a bucurat de veselia lor , i-a vegheat primele experiente de adolescenta si a insotit dorul de calatorie pe care l-a acut atunci cand a terminat liceul. Devenit barbat a plecat in tara straina sa-si completeze invatatura. In ajunul plecarii a stat mult la portita auzind reprosul ulitei ca toti vin spre casa , numai el pleaca.
In cantecele sale epice poporul si-a cautat eroii, a preamarit faptele lor de curaj si vitejie, exprimandu-si totodata dragostea, admiratia, respectul si recunostinta fata de acestia.
Un astfel de personaj este si Toma Alimos, eroul baladei haiducesti cu acelasi titlu. El este personajul principal, fiind prezentat in toate momentele actiunii. Este infatisat mai intai in mijlocul naturii incercand sa-si alunge singuratatea , apoi in confruntarea directa cu Manea, iar in finalul baladei in momentul mortii. Astfel, insusirile lui se dezvaluie treptat, de-a lungul actiunii, pe masura nararii faptelor.
Personajul este, asa cum precizeaza insusi autorul anonim, haiduc din Tara de Jos . Printr-un scurt portret, reluat de trei ori in continutul baladei, sunt evidentiate in mod direct, prin descriere, cateva din insusirile fizice si morale ale lui Toma, cum sunt statura impunatoare, intelepciunea si vitejia: Sade Toma Alimos,/haiduc din Tara de Jos,/ nalt la stat,/ mare la sfat/ si viteaz cum n-a mai stat/.
Daca sub aspect fizic se retin statura si ochii patrunzatori, insusirile lui morale sunt mult mai numeroase si contureaza un portret complex.
Mama, acest cuvant magic si frumos cu putere fermecata, reprezinta fiinta cea mai iubita si indragita de mine de pe pamant.
Daca cineva mi-ar spune sa-mi descriu mama, as spune ca: " Mama mea este o fiinta gingasa si frumoasa. Parul sau este lung si ondulat ca valurile marii, iar ochii ei mari sunt ca doua diamante pline de caldura, blandete si intelepciune. Niciun trandafir nu o poate intrece in frumusete si niciun ghiocel in delicatete. Mainile sale sunt agere si catifelate. Glasul sau melodios imi strabate inima si mi-o umple de bucurie si fericire, iar privirea sa este blanda si luminoasa. Sufletul sau este plin de bunatate si intelegere.
As putea spune ca mama este un inger trimis din cer pentru a ma ajuta sa trec mai usor peste greutatile vietii, fiindu-mi alaturi atunci cand am nevoie de sprijin. Ii promit ca atunci cand voi deveni o persoana adulta, iar ea va imbatrani, o voi rasplati pentru tot ce a facut si face pentru mine. O voi iubi, o voi asculta, o voi respecta mereu si ii doresc multa sanatate, fericire, pace sufleteasca, liniste, viata lunga si tot ce exista mai bun pe lume! La multi ani, mami!
Damian Cristisor este un personaj principal, individual si pozitiv al povestirii. Acesta este un negustor lipscan, ce poposeste intr-o seara la hanul Ancutei.
Din caracterizarea indirecta, din felul sau dea vorbi, reiese ca era un om placut, vessel: rosti cu voie-buna. Naratorul prezinta direct trasaturi ale portretului fizic: un barbat cu caciula si giubea. Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece ; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit. . Din reactiile pe care le starneste in sufletele celorlalte personaje, prin caracterizarea indirecta, deducem ca era un om calduros, carismatic: glasul ii crescu si scazu cu desmierdari. Acesta este caracterizat si direct de catre celelalte personaje: om caruia ii plac povestile, omul care rade [...] din cea dintaia clipa cand te-a vazut [...] se va arata pururea blajin si cu prietenie. Din felul in care el se prezinta, prin caracterizarea indirecta reiese ca era un om modest (va rog sa ma socotiti ca cel mai umil rob al domniilor voastre) si responsabil(mai intai insa [...] sa vad de hrana vitelor s-a oamenilor). E credincios, trasatura ce rezulta din caracterizarea indirecta si din cuvintele acestuia: ziua nasterii mele a vrut Dumnezeu sa fie 18 iulie. Supus , el marturiseste ca aduce marfa de la Lipsca. Naratorul il caracterizeaa direct, ca fiind vesel si prietenos si bun tovaras.
Faptul ca Damian Cristisor este negustor, dovedeste faptul ca este un bun cunoscator de oameni le intelege vorba, nu face decat sa ispraveasca iscusinta povestirii.
Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc , sufletul taranului moldovean ca pastrator al traditiilor stramosesti si al specificului national , cu un mod propriu de a gandi , a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii .
Nechifor Lipan este un personaj absent , sotul Vitoriei , care concentreaza in jurul sau toate actiunile si intreg zbuciumul interior al femeii , in stradania de a afla adevarul despre omul ei si de a implini actul justitiar al pedepsirii vinivatilor .
Nechifor Lipan era oier din Magura Tarcaului si isi castiga existenta ca toti muntenii " cu toporul ori cu cata ", el fiind dintre " cei mai vrednici " , pentru ca-si intemeiase o stana de oi la munte . Asemeni taranilor sadovenieni , isi petrecea o mare parte din viata in mijlocul naturii , " cu Dumnezeu si cu singuratatile " , mutandu-si oile de la munte la ses , in functie de anotimp , apoi se intorcea intotdeauna la casa si la familia lui , pentru ca " munteanul are radacini la locul lui , ca si bradul " . Nechifor plecase toamna , ca de obicei , sa cumpere niste oi de la Dorna , dar acum era Sfantul Andrei si el nu se mai intorsese . Dupa cum socotise Vitoria , barbatul ei intarziase saptezeci si trei de zile si acest fapt a starnit neliniste si banuieli negre nevestei .
